Beneficii ale tratamentelor chiropractice:

Vă sună cunoscut vreunul dintre aceste lucruri?

V-ați trezit cu gâtul ţeapăn?

Simţiți fiecare mişcare minoră pe care o faceţi?

O durere acută de spate, după ce v-ați aplecat să ridicaţi ceva. Nu simţiţi ameliorare fie că staţi în picioare, şedeţi sau staţi întinşi.

Durere de spate constantă, care vă face să vă desfăşuraţi tot mai greu munca şi activităţile care de obicei erau uşor de făcut.

Nu vă doriţi altceva decât: durerea să înceteze.

Este înnebunitor faptul că durerile de spate și de gât vă pot răpi de la orice activitate a vieții dumneavoastră.

S-ar putea să vă fie teamă să faceţi lucruri simple, cum ar fi să staţi în picioare ca să răspundeţi la telefon, sau să vă întoarceţi capul pentru a vorbi cu un prieten sau coleg la masă.

Cu toate acestea, familia, colegii și prietenii se bazează pe dumneavoastră. Unii dintre ei înțeleg prin ce treceți și încearcă să facă totul pentru a vă ajuta. Alții s-ar putea să vă privească cu o privire goală și pur și simplu au așteptarea să vă faceți treaba. Și toată lumea pare să aibă o opinie despre cea mai bună soluție sau tratament: analgezice, acupunctură, intervenție chirurgicală, gheaţă, căldură, masaj, stretching, odihnă, chiropractică. Auziți multe sfaturi diferite de fiecare dată când vorbiți cu cineva, dar rămâneți nedumerit cu privire la modul cel mai bun pentru a reveni la stilul de viață obișnuit.

Beneficii ale tratamentelor chiropractice

În vreme ce diferite tratamente pot aduce ameliorări, chiropractica este opţiunea aleasă de milioane de oameni. De ce? Pe lângă faptul că este non-invazivă și avantajoasă în ceea ce privește costurile, acesta chiar funcționează.

În continuare prezentăm cinci motive în sprijinul alegerii tratamentului:

5beneficii

1) Eliberarea rapidă de dureri

Chiropractorii pot identifica rapid mecanismele care cauzează durerile şi pot interveni pentru eliminarea rapidă a acestora. Adesea pacienţii pleacă din cabinet simţindu-se considerabil mai bine şi declară că simptomele lor dispar mai repede decât la folosirea altor tratamente. 

2) Restabilirea mobilităţii articulare

Tratamentele chiropractice sunt eficiente, pentru că ele ajută la rescâștigarea mobilităţii zonelor “blocate” prin realinierea segmentelor articulare. Totodată la intervenţia chiropracticianului, muşchii din jurul segmentelor blocate se relaxează, ceea ce este important pentru restabilirea mobilităţii normale.

3) Ajută corpul dumnevoastră să funcţioneze la maximum

Terapiile chiropractice tratează mai mult decât o durere locală. Prin restabilirea funcţionării normale şi a mobilităţii totale a corpului, tratamentele pot îmbunătății starea generală a organismului.

4) Pot contribui la o stare generală de bine şi la reducerea stresului

Când aveţi dureri şi nu puteţi desfăşura activităţile voastre favorite, corpul şi mintea suferă. De exemplu, stresul legat de incapacitatea de a vă desfăşura munca poate determina o tensiune arterială mărită. Disconfortul poate duce la probleme ale somnului. Ședințele de chiropractică pot contribui la menţinerea unei stări generale de sănătate mai bună prin accelerarea recuperării.

5) Are efecte asupra accidentelor mai noi sau mai vechi 

Nu contează că este o vătămare mai nouă sau mai veche, sau aveţi de-a face cu o durere cronică, tratamentele chiropractice pot aduce uşurări semnificative rapide.

Acestea pot chiar reduce durerile şi restabili mobilitatea umerilor, coatelor, încheieturilor, şoldurilor, genunchilor şi picioarelor. În cazul în care v-aţi sucit umărul, încheietura piciorului, aveţi sindromul de tunel carpian la o încheietură a mâinii, sau alte probleme ale extremităţilor, alegeţi tratamentele chiropractice ce reprezintă varianta non-invazivă de eliminare a durerilor şi recuperarea rapidă a puterilor depline.

În cadrul clinicii CHIROMEDICA Health & Wellness Center îşi desfăşoară activitatea chiropractori autorizaţi, cu o vastă experienţă. Scopul nostru este de a trata aceste afecţiuni, oferind o metodă de tratament cu efecte de lungă durată.

Grija noastră este sănătatea dumneavoastră !

 

Vă aşteptăm cu mult drag la CHIROMEDICA Health & Wellness Center !

 

PROGRAMEAZĂ O CONSULTAȚIE

Chiromedica - Health & Wellness Center

Str. Oltului Nr. 47
400600 Cluj-Napoca
Romania
Phone: 0770296601
Secondary phone: 0771024163
Orar de functionare:

luni 
marți 
miercuri 
joi 
vineri 
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

2017 © Copyright - CHIROMEDICA - Health & Wellness Center

Digital Marketing by onedigital

error: Content is protected !!